Flux RSS

Ceasul deşteptător şi telefonul.

Nu ştiu câţi dintre voi folosesc, dar cred că majoritatea aveţi alarmă la ceasul de la telefon, nu de la ceasul de mână sau cel de pe birou cu `tic-tac`. Deja cunoşti momentul, probabil faci ca mine: seara, frumuşel, iei telefonul, setezi alarma. Te gândeşti: la ce oră mă pot trezi că să dorm mai mult, sau să scriu ceve dimineaţa. Vine momentul când alegem melodia, răsfoim ceva melodii câte mai bune, că `cică` să ne trezim bine dispuşi. Poate mai adăugăm şi un text la mesaj, o notiţă, că atunci când abia deschidem ochii să citim ce am scris de ieri pentru azi, să nu uităm. Zis şi făcut, te culci.

La 6:50 sună, şi în subconştientul tău se aude o melodie:`My life be like..`, tu `Zzzz..`, telefonul:`Uaaa, Uaaa`, tu deschizi ochii greoi şi parcă telefonul ăla face gălăgie în tot blocul, aşa tare se aude! Melodia continua nesimţit.Se opreşte, spre fericirea ta, adormi 5 minute după care iar incepe`My life be like Uaaa..`, amintindu-ţi că face aşa pentru că nu l-ai setat bine. Ajungi la birou unde l-ai uitat, şi cu ochii în ceaţă dai cât mai repede `Dezactivare`. Spui un bine-meritat `phiu..`, un oftat mai mult şi continui dimineaţa..

Cam aşa e în fiecare dimineaţă de şcoală,şi culmea,când setez să mă trezească mă simt obosit,iar când n-o setez mă trezesc mai devreme si sunt mai odihnit.Ce?Numai eu păţesc aşa?!

Un răspuns »

  1. Nu stiam ca si u faci la fel:))sau multi alti..

    Răspunde
  2. mi se intampla si mie, probabil pt ca in momentul cand ceasul suna noi suntem intr-o etapa a somnului

    Răspunde
  3. Daa deci, frate!Faza aia….cand nu pui alarma si te trezesti mai devreme.Mie imi vine sa-mi dau cu ceva in cap.O sa fiu anti-alarme toata viata.

    Răspunde
  4. Eu îmi pun cel mai nenorocit ringtone ca alarmă ca să fiu sigur că sar din pat când aud telefonul. Pun o sonerie de telefon fix, d-ăla vechi. riiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiing. :))

    Răspunde

Lasă un răspuns către arnautusergiu Anulează răspunsul